Continuând să rămânem în același duh de mulțumire pentru harul primit în fiecare nouă zi și cu experiența spirituală extraordinară trăită în primul eveniment de acest gen, am ales să realizăm, la exact un an distanță, în 5 noiembrie 2017, cel de-al doilea Concert al Corului și Orchestrei Consonantis. Privindu-L de data aceasta pe Cel ce a creat cerurile și pământul și tot ce este între ele din această perspectivă, ca Dumnezeu Creatorul, am căutat să-I aducem mulțumire pentru toate, dar și să facem de cunoscut măreția planului Său cel Sfânt cu privire la lucrarea Mâinilor Sale. Așa s-a născut ideea concertului Cântec pentru Creator, voind să fie prezentat ca o „scrisoare” de lauă din partea creației adresată Creatorului.

          În ceea ce privește repertoriul, cele mai multe dintre lucrări fac parte din imnurile comune cântate în bisericile evanghelice din România, orchestrate și aranjate în stilul fiecărui compozitor. Asemeni primului suport audio Consonantis, și acesta va reprezenta tot o înregistrare live din timpul celui de-al doilea concert susținut de Corul și Orchestra Consonantis.

                                                                                                                                                                               Giulia Şandor,

                                                                                                                                                                       An III (2018), Muzicologie

 

În freamătul zilelor de toamnă, din tumultul cotidianului care ne cuprinde tot mai mult, se înalță până dincolo de transcendent un „Cântec pentru Creator” izvorât din inimi tinere și curate. E Consonantis – un nume grăitor care a luminat cerul artistic al prezentului prin împărtășirea neprețuitului dar divin, muzica.
            Și-a adunat compozitorii, maeștrii, dirijorii și interpreții, și a adus o ofranda Marelui Maestru, care a sădit în fiecare, sămânța vie si dragostea pentru oameni și muzică.
            Și-a organizat repetitiile și s-a pregătit până la cele mai mici detalii, primindu-si slujitorii cum se cuvine, ca mai apoi, cu bucurie sa înalte „cuvinte pline de farmec” învăluite în armonii cerești, Celui ce cunoaște inima, ce a creat Universul într-o desăvârșită armonie, Celui mai rafinat Ascultător.
            Iată-ma, deci față în față cu Nemărginirea… căutându-mi glasul timid să-I cânt aprecierea pe care I-o port. Și dacă „să cânt eu nu pot prea frumos despre Tine”, eu nu sunt singură, căci mai buni și „ca mine Domnul are milioane” care au inimile gata sa cânte!
            Aceasta este experienta Consonantis: slujitori ai cerului care s-au adunat sa dăruiască din inimă, să înalțe Adevărul, să își împlinească menirea, scopul pentru care au fost creați.
            Și inima mea se bucură , căci a avut onoarea sa vibreze din nou pentru Cel care a însuflețit Orchestra și Corul Consonantis și care ne așteaptă sa îi cântăm și în Împărăția Lui.

          Mulțumesc, Consonantis, pentru aceasta oportunitate… am repetat din nou pentru Eternitate.

Amalia Preda

0
    0
    Coșul dvs
    Coșul este golÎnapoi la shop